Valea alba
Au trecut aproape 2 saptamani de atunci si nu am reusit sa pun nimic pe hartie.Poate pentru ca nu aveam chef, poate pentru ca am vrut sa judec la rece si simteam ca nu pot s-o fac.
Dimineata..devreme..ora 5..o ora atat de familiara mie..ora pe care o accept cu mare bucurie ca moment nefiresc al trezirii mele in diminetzile cand o pornesc vesela spre gara, la personalul de 6 juma. Trupa: bianca, marius,
supa, mishu, matei si cu mine. Dupa o oarecare dereglare de program..J (matei nu a reusit sa se trezeasca la timp)..plecam cu acceleratul de 9 si coboram (a cata oara??) in vechea gara din Busteni…aceeasi gara in care am pasit de zeci de ori..sau poate mai bine…e iarna, iarna in adevaratul sens al cuvantului..o zi superba..soare..senin..caraimanul ne domina ca de obicei..ne simtim excellent…planul..valea alba..vale de care matei mi-a povestit de suficiente ori ca sa-mi starneasca o curiozitate nebuna. E duminica si am iesit sa facem o tura de o zi..asa ca timpul ne impinge spre cabina si intr-o ora suntem pe platou si lasam in urma Babele neclintite. E soare, e minunat, e munte…O pornim catinel spre releul Costila, testand cu o oarecare suspiciune starea zapezii…e totusi iarna si gluma cu coboratu’ cu “avalansha de ora 3” nu e tocmai gustata de nici unul din noi. Sunt constienta ca pe munte esti singur, indifferent de legatura sufleteasca dintre tovarashii tai si tine…cel mai mult te increzi in tine..stiu asta si mai stiu ca imi lipseste experientza cunoasterii zapezii pe o vale alpina iarna. Si nu stiu de ce, simt ca nu sunt singura.
Intram in vale, in dreapta releului. Intrarea e destul de abrupta. Bia si cu mine nu avem plastici si pioletzi. Eu am betze telescopice. Baietii sunt totzi echipatzi. Nu suntem legatzi nici unul…nici macar nu ne-am gandit ca ar fi cazul…Valea e umbrita si asta ma face sa devin ceva mai relaxata..exista sanse mai mici de schimbare brusca a temperaturii zapezii. Incepem sa coboram cu grija. Matei e primul, apoi Supa, apoi eu, marius, bianca si mishu. Ne masuram cu grija fiecare pas. Matei si Mihai ne sapa trepte asha ca dureaza enorm pana pierdem un pic din altitudine. Nu imi place cum arata zapada. Stiu ca supa gandeste la fel. La un moment dat ne intersectam privirile si ii spun “nu imi place”.”nici mie” imi raspunde..dar mai coboram un pic in speranta ca zapada se stabilizeaza mai jos. Ceea ce se si intampla. Matei pare foarte relaxat (nu te supara). Am inceput sa-l cunosc destul de bine, dar amestecul lui de copilarie si seriozitate nu-mi ofera certitudinea ca stie ce face. In zece minute imi certifica presupunerea..se da pe fund ca sa testeze oprirea la piolet. Nu are nici o problema, dar problema apare rapid din spate..cand mishu ii copiaza miscarea, cu diferentza ca habar n-are sa foloseasca pioletul…si nici cine stie ce instinct nu are…aluneca cu el in aer. Ne oprim oarecum speriatzi . Matei il opreste destul de greu (mishu nu e tocmai slabutz) si distractzia se finalizeaza cu un dinte spart si o zgaiba sangeranda la mana (astea sunt detalii nesemnificative) si o sperietura zdravana ..sperietura care l-a cam afectat psihic…Am devenit mai atentzi.
Coboram cu grija. Matei coboara primul, infige pioletul si asteapta sa coboram totzi.E ok. Ma incomodeaza bocancii..niste plastici mi-ar fi fost de mare ajutor….Trecem de Saritoarea Carnului, ocolind-o..Un bolovan uriash, neacoperit de zapada..Ma intreb cum o fi vara pe acolo..Acum e un topogan de zapada..o vale ingusta acoperita de multa zapada.
Sub saritoare, undeva mai jos..se zaresc 3 siluete. Ne mai intalnisem cu un tip inainte (prezentza altor grupuri pe vale ma face sa ma gandesc ca nu suntem singurii care au considerat ca zapada e ok..gand linistitorJ ).
Sub saritoare, simt ca imi aluneca bocancii..Marius nu stiu cum ajunsese in fatza mea. Ii spun “marius..alunec” . Mihai ma vede si imi spune..”stai ca te tzin eu”..infige pioletul si asteapta sa alunec spre el..ceea ce se si intampla…dar zapada de sub noi e cam moale..pioletul nu tzine..alunecam amandoi. Trece cu toata coada prin zapada… imping cat pot in mana lui care impinge in pioletul infipt..dar degeaba..alunecam pe burta in continuare. Stiu ca undeva sub noi este matei si ne va opri.. nu mi-e teama…si intr-adevar, in cateva secunde ne izbim de el si nu stiu ce se intampla pentru ca dintr-o data sunt singura, nu mai am betze si prind o ruptura de panta care ma sperie oarecum…alunec in continuare si sunt convinsa ca ma vor opri cele 3 siluete care erau la aprox 50-100m sub noi…nu mi-e frica..o fractiune de secunda intorc capul si imi dau seama ca cei trei pe langa care alunec in viteza nu au nici o reactie. Atunci inteleg ca sunt doar eu cu mine, cu muntele si zapada care mi se afunda in fatza si in ochii deshisi…si unicul gand care imi trece prin minte e ca este posibil ca viatza mea sa se incheie aici si ma intreb “asta a fost tot?”, apoi incep sa ma gandesc ca daca sub mine e o alta saritoare, o sa ma arunce pe spate si ca decat sa ma stresez, ash face mai bine sa lupt cu orice pretz sa ma opresc…si imi infig cat pot degetele in zapada si varfurile cauciucate ale bocancilor mei in zapada..si simt ca incetinesc si dintr-o data ma opresc. Ridic un pic capul din zapada si ma uit spre vale..nici o saritoare..doar un topogan alb…si imi mai revin . dar sunt obosita de cadere si imi trebuie 5 secunde sa-mi revin. Ridic capul si zapada antrenata de mine in cadere ma cam ingrijoreaza..poate sa plece cu mine in orice clipa. Cei de sus sunt mutzi. Cineva imi striga “Raluca, esti bine?” Raspund “Sunt ok.” Nu am nimic in afara de o spaima groaznica.
Matei coboara langa mine. E cam alb la fatza. Nu vreau sa-mi imaginez cum sunt eu. Ii iau pioletul si incerc sa-mi gasesc o pozitzie mai buna in multzimea de zapada ravashita din jurul nostru. Coboara si ceilaltzi si nu-mi amintesc sa fi avut un schimb de replici prea lung…cred ca totzi vroiam sa ajungem intr-un loc cat mai plan. Cam in jumatate de ora am gasit si locul..valea si-a atenuat panta si ne-am oprit. Si am rasuflat usuratzi. Eram chiar la iesirea ei. Mi-am aprins o tzigara. Mihai si el…Matei bea o gura de vodka..ne uitam ca tampitzii unii la altzii si rasuflam usuratzi. Ne facem poze…e panta f lina..invatz sa ma opresc cu pioletul. Imi spun “stiam eu ca nu se termina aici J “…ajungem la refugiu…ca pachetul sa fie complet..Bia cade din poteca…o prind baietzii (mishu cu mihai) si facem o pauza lunga la refugiu. Privesc in stanga, in dreapta…este minunat..sunt fericita . Coboram apoi prin padure…repejor ca deja e cam tarziu..ajungem la troitza si ma opresc si ma gandesc…tu m-ai protejat?J Il astept pe matei..Il sar in bratze il sarut..nu stiu daca imi intelege starea…nici eu nu o intzeleg prea bine dar e o clipa de fericire totala..fara compromis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu